Categorii

Brățară " Coloana Infinitului III " | Colecția Furculision | argint & pietre naturale | 2017

NOU -10% Brățară " Coloana Infinitului III " | Colecția Furculision | argint & pietre naturale | 2017

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

Cod produs: Furculision CI III
Disponibilitate: În Stoc
1000 Lei 900 Lei
Cant: Adaugă în Coş

vezi toate detaliile produsului

Brățară " Coloana Infinitului III "

colecția Furculision 2017

 argint & pietre naturale

 

 

manufactură în argint, turnat, presat, gravat și cizelat; jasp albastru, chihlimbar natural și coral natural

 

Realizată dintr-o veche furculiță de argint,  această brățară din colecția "Furculision ", a fost numită în mod sugestiv "Coloana Infinitului III ".
Prin forma lor, " mărgelele " ( așa cum chiar Brâncuși numea modulele capodoperei sale ) de jasp albastru, reproduc stilistic aspectul  " Coloanei fără sfârșit ", culoarea gemelor simbolizând aspirația celestă.
" Mărgelele " incizate median, sunt atașate într-un spic de grâu stilizat, prin prindere în împletitură de fire de argint.
Spatula fostei furculițe este decorată cu anturaje de pietre naturale, nuanțele acestora reproducând culorile drapelului național ( coral antic natural, chihlimbar galben natural și jasp albastru ).
În partea inferioară, median, regăsim simbolistica Coloanei Infinitului, reluată prin intermediul unei suite de motive geometrice exprimate prin cizelare și texturate prin  martelare și gravare cu suită de ripsuri fine.
Elementele decorative de inspirație vegetală ale furculiței originale, au fost păstrate pe spatula cu terminație trilobată.
Manufactură realizată de meșterul argintar Ionel Dumitru, exclusiv pentru ArtAntik Gallery & ArtAntik.ro.

Brățară cu deschidere dispusă în partea superioară,  suficient de flexibilă pentru a permite

ajustarea diametrului brățării, prin compresie și extensie

Titlu argint: 830

 

 

FURCULISION & LINGURISION

bijuterii de artă, bijuterii de autor

Furculision ® - marcă înregistrată ArtAntik

 

Colecția de bijuterii " Furculision ", un proiect personal al domnului Neagu C. Andrei, manager ArtAntik.ro și ArtAntik Gallery, a căpătat materialitate atunci când maestrul orfevru argintar Dumitru Ionel, rezonând cu ideea de a realiza o serie de bijuterii inedite, care să marcheze apropiatul centenar al Marii Uniri, a acceptat cu entuziasm această provocare artistică.

Astfel, spre deosebire de miticii mai vechi și mai noi, ArtAntik chiar face din țânțar armăsar, transformând vechi furculițe și linguri din argint în spectaculoase bijuterii, manufacturi unicat, stilizate și decorate cu simboluri autentic românești și pietre naturale.

Meșterul Dumitru Ionel, este unul dintre puținii păstrători ai tradiției meșteșugarilor țigani argintari, fiind descendent al unei familii cu o lungă tradiție în arta prelucrării metalelor nobile.

" De mic copil, când vedeam metalul topit, creştea inima în mine. De multe ori, când eram copil şi mă loveam cu ciocanul peste degete, îmi spunea bunicu’: “Lasă tată că p-acolo intră meseria!”." 

Meșter Dumitru Ionel ( într-un interviu acordat în anul 2011 site-ului totb.ro)

 

Vezi toată colecția Furculision !

 

 

proveniență

manufactură unicat

România

 

periodizare

2017

 

 marcaje

marcaj de colecție aniversară ” CENTENARUL MARII UNIRI ”: 1918 - 2018

bijuterie de autor, marcaj ​cu logo ArtAntik, realizat prin gravare manuală

marcaj de garanție a titlului de argint: 830

tacâm cu vechi marcaj de atelier suedez 

 

dimensiuni

dimensiuni interioare: 5.9 cm / 5.7 cm

dimensiuni ajustabile prin compresie sau extensie

lățime bandă minimă: 0.6 cm 

lățime bandă maximă: 2.6 cm 

dimensiuni coronament: 5 cm / 1.2 cm 

dimensiuni anturaje lapis lazuli: 1.4 cm / 1 cm - 1 cm / 1.1 cm

dimensiuni anturaj chihlimbar: 1.1 cm / 0.6 cm

dimensiuni anturaj coral: 1 cm / 0.6 cm

 

gramaj

54.7 grame

 

stare de conservare

excelentă 

 

COST TRANSPORT

Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER: 20 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și FACTURĂ FISCALĂ