Categorii

Impresionantă mască ceremonială Satimbe | tribul Dogon | Mali | cca.1950

NOU -45% Impresionantă mască ceremonială Satimbe | tribul Dogon | Mali | cca.1950

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

Cod produs: Masca Satimbe Mali
Disponibilitate: În Stoc
2800 Lei 1550 Lei Preţul în puncte de recompensă: 50
Cant: Adaugă în Coş

vezi toate detaliile produsului

Impresionantă mască Satimbe

tribul Dogon

Mali

cca. 1950

 

Tribul Dogon este renumit pentru dansurile ceremoniale ce implică zeci sau chiar sute de participanți mascați, întruchipând personaje umane, dar și animale specifice continentului african:leoparzi, antilope, maimuțe, lei, zebre, șacali etc. Majoritatea acestora pot fi catalogate drept măști kanaga. Populația masculină Dogon are unul dintre cele mai interesante sisteme ritualice din Africa, fiind legat de societatea secretă Awa, cunoscută drept "Societatea Măștilor". Membrii societății Awa vorbeau limba sacră "Sigi so", aceasta fiind folosită doar în cadrul ceremoniilor religioase. Cea mai interesantă sărbătoare este Sigui, celebrată o dată la 60 de ani, ce avea la bază un cult cosmic prin care se venera ceea ce astronomii au identificat ca fiind steaua pitică Sirius B. Înmormântările bărbaților din grupul Awa beneficiau de o complexă ceremonie funerară care împreună cu ritualirile de jelire formau Dama – un sistem de practici ancestrale dedicat spiritelor celor decedați. Rolul acestor ceremonii este de a escorta sufletul celui mort în afara satului, pentru a evita posibilitatea bânturii, și călăuzirea către tărâmul spiritual. În timpul acestor festivități se povestesc miturile cosmogonice ale tribului Dogon, cunoștințele sacre fiind adresate doar membrilor Awa.

Dacă aproape toate măștile Awa (din care s-au identificat și documentat peste 80 de tipologii) reprezintă personaje masculine, Satimbe este unica excepție. Acest tip de mască este formată dintr-o zonă facială puternic geometrizată într-un cadru rectanglar și o suprastructură totemică ce întruchipează singura femeie acceptată în societatea Awa – Yasigi (Yasigini sau Yasiguini). Ea mai este cunoscută și ca “sora măștilor”. Legenda descrie cum Yasigi a găsit materialele pentru confecționarea măștilor și le-a oferit spiritelor Andoumboulou – entități demiurgice create de zeul suprem Amma. Acestea au creat prima mască, desupra reprezentând-o pe cea care i-a ajutat. Măștile Satimbe sunt replici ale modelului primordial și îi moștenesc caracterul comemorativ.

Masca oferită spre vânzare are propria ei arhitectură și trebuie tratată mai degrabă ca o structură și nu ca un obiect de cult. Forma dreptunghiulară a feței și maniera extrem de cubistă a trăsăturilor faciale au legătură cu mitul cosmogonic al tribului Dogon, care a imaginat sursa existenței sub forma unui ou diform, rectangular și asimetric. Sculptată într-un stil fetișist, reprezentarea femeii excepționale Yasigi este evident influențată de cultul matern al fertilității, un motiv antediluvian arhetipal ce se regăsește în toate tradițiile sculpturale africane.  Atenția cu care a fost executată sculptura, aplicațiile metalice și mai ales cele ceramice cu care au fost redați ochii, interesantul pierce din buza inferioară și podobele ce înfrumusețează gâtul și mâinile sporesc fidelitatea anatomică a reprezentării. Toate aceste detalii sugerează o femeie frumoasă, al cărei model comportamental este adânc  întipărit în mentalul colectiv.      

Masca prezintă de-a lungul marginilor posterioare perforații de care este atașată o glugă din plasă pentru montarea pe cap. Datorită lungimii și a greutății, masca are în zona gurii o bară de lemn dispusă transversal, aceasta având rol de susținere a măștii între maxilare. Astfel, cel care purta masca, putea printr-o mușcătură puternică să aibă un control mai bun asupra măștii, beneficiind de o libertate de mișcare sporită, atât de necesară în cadrul unui dans ritualic energic.

Aceste detalii împreună cu vizibilele urme de practică ceremonială atestă faptul că această mască a fost folosită în ritualurile tribale Dogon.

Piesa cu deosebit aport decorativ pentru o amenajare cu accente exotice, impresionează atât prin dimensiuni cât și prin aspectul său abstractizat, amplificat de frumoasa patină naturală a lemnului.

Masca este oferită spre vânzare împreună cu o instalație de prezentare realizată special pentru aceasta. Instalația este formată dintr-o bază de lemn masiv și un stativ realizat din fier forjat și vopsit.

Provenind din colecția privată a unui colecționar german, aceasta mască este o veche manufactură de artizan Dogon, datând de la jumătatea secolului XX (1950-1960).

 

Citeste articolul documentar : Arta africana : Influentele artei africane in arta moderna europeana

 

            

proveniență

Mali

 

periodizare

cca. 1950

periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală, elemente decorative și tehnică de manufacturare, proveniență de lot și arie geografică

 

 marcaje

fără marcaje

 

dimensiuni

înălțime mască cu stativ : 105 cm

dimensiuni mască

înălțime : 71 cm

lățime maximă : 30 cm

altorelief bust : 18 cm

dimensiuni stativ

înălțime : 54 cm

dimensiuni bază stativ : 36.2 cm / 25.2 cm / 5 cm

 

gramaj

5,925 kg /ansamblu total

 

stare de conservare

excelentă

 patină naturală și fisurile lemnului atestă vechimea și utilizarea măștii în practici ceremoniale

structură lemnoasă cu fisuri naturale, aspect ce nu afectează integritatea ansamblului

 

 

COST TRANSPORT

Acest produs nu este diponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER : 70 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și FACTURĂ FISCALĂ