Categorii

Veche casetă burmeză manufacturată în argint decorată cu scene iconografice budiste | Myanmar cca. 1900 -1920

Veche casetă  burmeză manufacturată în argint decorată cu scene iconografice budiste  | Myanmar cca. 1900 -1920
Cod produs: Caseta burmeza argint
Disponibilitate: În Stoc
6000 Lei
Cant: Adaugă în Coş
Scrie-ne pe WhatsApp

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

vezi toate detaliile produsului

Veche casetă burmeză din argint decorată cu scene iconografice budiste

Birmania - Myanmar

cca. 1900 - 1920

 

manufactură în argint turnat, gravat, presat și cizelat

 

Această casetă din argint masiv, de calitate excepțională pentru producția burmeză de început de secol XX,

se distinge printr-un repertoriu iconografic narativ complex,

inspirat din biografia legendară a lui Siddhartha Gautama, viitorul Buddha, așa cum este transmisă în tradiția budistă theravada.

Decorul este realizat integral în relief foarte înalt (repoussé adânc și gravură fină ), tehnică rezervată pieselor de prestigiu,

cu o densitate sculpturală abosut remarcabilă.

Scenele sunt dispuse coerent pe capac și pe laturile casetei, formând un discurs vizual continuu.

Pe capac este reprezentată o figură centrală identificabilă iconografic ca Siddhartha Gautama, prințul Shakya,

surprins într-un moment de tinerețe, asociat tradițional concursului de tir cu arcul,

episod care simbolizează virtuțile princiare: forța, echilibrul și destinul excepțional.                    

De o parte și de alta se află personaje de curte, martori și participanți simbolici,

redați cu expresii individualizate, coafuri rituale și veșminte bogat decorate,

indicând un atelier de nivel înalt, familiar cu limbajul narativ tradițional.

Piesa datează din perioada colonială britanică (cca. 1900–1920),

un moment în care atelierele birmaneze produceau obiecte de mare rafinament atât pentru elitele locale, cât și pentru piața occidentală.

Din punct de vedere strict utilitar, în epocă, această casetă era utilizată pentru servirea ceremonială a nucilor de betel sau pentru păstrarea corespondenței.

Capac batant, ferm articulat în șarnieră, permite o închidere cu ermetizare perfectă a cutiei. 

Reversul , baza de sprijin,  relevă textură nartekată ce atestă o producție realizată întregral manual. 

Această casetă nu este doar un obiect decorativ, ci un artefact narativ și simbolic,

care reflectă modul în care tradiția spirituală budistă a fost transpusă în argint la începutul secolului XX.

Prin calitatea execuției, iconografia elaborată și contextul istoric, piesa se situează la granița dintre artă decorativă,

obiect ritual și document cultural, având o valoare muzeală certă.

                   Titlu argint: 900

 

proveniență

colecție privată: Marea Britanie

țară de origine: Myanmar ( Burma )

 

periodizare

cca. 1900 - 1920

periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică

 

marcaje

fără marcaje de epocă

Material expertizat suplimentar prin testare chimică !

Articolul se livrează însoțit de un certificat de conformitate și garanție a titlului de argint 900 !
 
 

dimensiuni

lungime: 17 cm

lățime: 11.6 cm

înălțime: 7.5 cm

adâncime: 4 cm

 

gramaj

510.3 grame

  

stare de conservare

excelentă

 patină naturală specifică argintului vechi, curățată doar parțial, pentru conservarea autenticității de vârstă

Patina naturală poate fi curățată la cerere ! Serviciu oferit cu titlu gratuit !

 

 

COST TRANSPORT

Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER : 20 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și

FACTURĂ FISCALĂ