Sigiliu rotativ victorian cu mâner din sidef și pietre gravate intaglio
Marea Britanie
cca. 1850
Sigiliu rotativ de corespondență realizat în epoca victoriană, cu mâner din sidef natural (mother-of-pearl)
și montură ornamentală din metal aurit (ormolu), decorată în manieră Rococo.
Capul sigiliului este conceput sub forma unui mecanism rotativ cu mai multe matrice ovale montate radial,
fiecare realizată din pietre dure naturale, gravate în tehnica intaglio.
Acest tip de obiect aparține universului cultural al corespondenței private din secolul al XIX-lea,
când sigiliile personale reprezentau nu doar instrumente funcționale pentru sigilarea scrisorilor cu ceară,
ci și vehicule simbolice ale identității, moralității și sensibilității romantice.
Seturile rotative cu mai multe matrice permiteau utilizatorului să aleagă simbolul sau motto-ul potrivit contextului epistolar.
Decorul monturii prezintă motive rocaille și volute vegetale, tipice gustului historicist din perioada victoriană iar combinația dintre sidef lustruit
și metalul aurit reflectă estetica obiectelor de birou rafinate destinate mediului burghez educat.
Matricea sigiliilor păstrează discrete urme de ceară roșie.
Textele sigiliilor :
▪️ Piatra: onix negru
Motiv: pasăre cu scrisoare
" REPONDEZ VITE "
Traducere: „Răspundeți repede.”
Motiv epistolar clasic: pasărea purtând scrisoarea simbolizează mesajul și răspunsul rapid.
▪️Piatra: onix negru
Motiv: floare Myosotis
" FORGET ME NOT "
Traducere: „Nu mă uita.”
Mesaj asociat florii Myosotis, foarte răspândit în simbolistica victoriană.
▪️Piatra: calcedonie albastră
Motiv: arbore stilizat
" REMEMBER ME "
Traducere: „Adu-ți aminte de mine.”
Deviză sentimentală folosită frecvent pe sigilii romantice.
▪️Piatra: cornalină
Motiv: snop de grâu
" CONDERE THESAURUM "
Traducere: „A aduna comoară.”
Expresie latină asociată simbolului grâului și prosperității.
▪️ Piatra: calcedonie brună
" THOUGHT OF THEE
HOMEWARD I HASTEN "
Traducere: „Gândindu-mă la tine, mă grăbesc spre casă.”
Motto sentimental foarte caracteristic epocii victoriene.
▪️ Piatra: calcedonie brun-aurie
" LOVE THEE "
Traducere: „Te iubesc.”
Mesaj epistolar romantic, frecvent întâlnit pe sigilii și bijuterii sentimentale.
proveniență
Marea Britanie
periodizare
cca. 1850
periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică
marcaje
fără marcaje de epocă
dimensiuni
lungime totală: 10 cm
lățime maximă: 3.15 cm
diemensiuni un sigiliu: 1.44 cm / 1.1 cm
gramaj
36.4 grame
stare de conservare
excelentă
COST TRANSPORT
Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !
FAN COURIER: 20 lei
TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și
FACTURĂ FISCALĂ