Brățară modernistă amerindiană
Mexic
preloved
cca. 1980 - 1990
manufactură robustă în argint, turnat, presat, patinat și cizelat
Brățară modernistă amerindiană din argint decorată cu motive etnice Pueblo.
Decorul este gravat manual și redă motive simbolice din iconografia Pueblo:
Kokopelli: figură antropomorfă stilizată, zeitate a fertilității, muzicii și regenerării.
În cultura Pueblo, Kokopelli este mesagerul ciclurilor naturale, al vieții și al continuității.
Tulpina de porumb: simbol esențial în cosmologia amerindiană, asociat cu abundența, hrana sacră și legătura dintre om, pământ și spirit.
Bandă ușor flexibilă, permițând ajustarea diametrului, prin compresie și extensie manuală.
Manufactură de atelier Taxco, datând în mod foarte probabil din decada 1980 - 1990.
Titlu argint: 925
Kokopelli, în cultura nativilor americani, este o zeitate a fertilității.
Această zeitate este în mod uzual ilustrată sub forma unui dansator cocoșat, cântând la flaut și având multiple coarne (unori coarne de cerb) pe cap.
În credința amerindienilor, coarnele semnifică puterea, în mod special atunci când le sunt asociate oamenilor sau animalelor care nu au coarne.
Simbolul Kokopelli în ipostaza de dansator cântând la flaut subliniază rolul său în a aduce bucurie purtătorului.
Se spune că Kokopelli este un spirit călător, care poartă, în cocoașa sa, semințele viitoarelor culturi,
transformă iarna în primăvară cu muzica sa și aduce ploaia, prin dansul său, pentru recolte bogate.
proveniență
Mexic
periodizare
cca. 1980 - 1990
periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală originală, tip de marcaje, proveniență de lot și arie geografică
marcaje
marcaj de garanție a titlului de argint: 925
marcaj de origine: Mexico
marcaj standard mexican, tip de marcaj utilizat începând cu anul 1979: TS - 49
T - marcaj de provincie Taxco
S - inițiala orfevrului
49 - cod de înregistrare a atelierului
dimensiuni
dimensiuni interioare: 6.1 cm / 4.8 cm
dimensiuni ajustabile prin compresie sau extensie
circumferință interioară: cca. 18 cm
lățime bandă: 1.17 cm
gramaj
25 grame
stare de conservare
excelentă
patină naturală specifică argintului vechi, curățată doar parțial, pentru conservarea autenticității de vârstă
COST TRANSPORT
Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !
FAN COURIER : 20 lei
TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și
FACTURĂ FISCALĂ