Garnitură pentru servirea caviarului formată din farfurie și lingură din argint 950 emailat cloisonné
atelier Martial Fray - Paris
cca. 1850
Acest remarcabil set pentru servirea caviarului , creat în prestigiosul atelier parizian Martial Fray,
reprezintă una dintre manifestările cele mai elegante ale orfvrăriei franceze de mijlocul secolulii al XIX-lea,
perioadă în care tehnica emailului cloisonné este recuperată și rafinată în spiritul nevoii epocii pentru lux,
exotism și ornamentație geometrică derivată din arabescul oriental.
Farfuria prezintă o compoziție decorativă complexă, structurată în cartușe polilobate care alternează între câmpuri geometrice
și motive vegetale stilizate ( frunze, lujeri și inflorescențe miniate ) realizate în nuanțe de albastru cobalt, roșu teracotă și chenare albe.
Această manieră ornamentală, ce îmbină ritmul geometric cu filigranul vegetal, este caracteristică sensibilității neo-maure,
dar păstrează totodată eleganța ornamentală a școlii franceze, unde elementele botanice sunt integrate într-o rețea decorativă riguroasă, aproape arhitecturală.
Lingura repetă aceeași tematică vegetal-geometrică, creând un ansamblu coerent și unitar din punct de vedere estetic.
Atât farfuria, cât și reversul mânerului lingurii includ rezerve conjuncturale gravate manual,
purtând o monogramă nobiliară atent executată, indiciu al unei comenzi private aristocratice.
Marcajele atelierului Martial Fray, activ între 1849 și 1861,
confirmă proveniența piesei dintr-o perioadă în care orfevrii parizieni experimentau cu repertorii ornamentale de inspirație orientală
, oferind publicului aristocratic obiecte care transcendeau utilitarul prin rafinament tehnic și lirism decorativ.
Prin cromatica saturată, arabescurile vegetale și eleganța structurii cloisonné, acest set se ridică la rangul de obiect de artă aplicată
, o piesă de colecție muzelă ce ilustrează magistral dialogul dintre tradiția franceză și vocabularul ornamental orientalizant.
O piesă în care Parisul secolului XIX se exprimă printr-un lirism decorativ aparte, transpunând servirea caviarului într-un act de pură estetica.
Titlu argint: 950
proveniență
Franța
marcaje
poanson de atelier: Martial Fray, activ in Paris, în perioada 1849-1861
reper de catalog internațional
.jpg)
vechi poanson pictogramic francez, de garanţie a titlului de argint 950/1000 ( Minerva 1 )
utilizat începând cu anul 1838
dimensiuni
farfurie
înălțime maximă: 2.4 cm
dimensiuni deschidere recipient: 14.5 cm
lingură
lungime: 18 cm
dimensiuni căuș: 6.5 cm / 3.7 cm
dimensiuni mâner: 11.5 cm / 1.93 cm
gramaj
232.3 grame / set
stare de conservare
excelentă
patină naturală specifică argintului vechi, curățată doar parțial, pentru conservarea autenticității de vârstă
email în excelentă stare de conservare, cu o foarte discretp estompare punctiformă pe reversul lingurii
COST TRANSPORT
Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !
FAN COURIER: 20 lei
TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOTITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și
FACTURĂ FISCALĂ