Categorii

Colecție de trei miniaturi-contragreutăți pentru aur - Mrammuo - Ghana cca 1800

Colecție de trei miniaturi-contragreutăți pentru aur - Mrammuo - Ghana cca 1800

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

Cod produs: ASHANTI
Disponibilitate: În Stoc
3500 Lei
Cant: Adaugă în Coş

vezi toate detaliile produsului

foarte rare piese de colecție

 

 

Colecție de trei miniaturi-contragreutăți pentru aur

" Mrammuo"

Ghana

cca 1800

 

 

manufactură în aliaj bronz turnat și cizelat

piese realizate prin străvechea tehnică a " cerii pierdute "

colecție formată din trei piese miniaturale, a căror utilitate practică era accea de etalon comercial pentru cântărirea pulberii de aur

În timpul Imperiului Ashanti ( 1701-1957 ), aurul a fost  principala sursă de bogăție a populației Akan. Regele ( Asanthene ) și oficialii curții regale purtau în mod tradițional ornamente și însemne distinctive din aur. Ornamentele turnate în aur erau manufacturate de cei mai talentați meșteșugari, aflați sub autoritatea directă a Regelui, care putea să se opună creării unor astfel de piese menite unor persoane  care nu aveau dreptul de a le deține. Pulberea de aur era folosită ca monedă pentru comerț și pentru plata tributurilor. Aceasta se cântărea în balanțe folosind contragreutăți de bronz, majoritatea acestora fiind realizate sub forma unor reprezentări  figurative turnate prin tehnica ”cerii pierdute”.

Aceste contragreutăți pentru cântărirea pulberii de aur, numite mrammuo ( singular : abrammuo , in limba Twi ) , ne oferă o inedită perspectivă asupra artei africane, a tradiției turnării bronzului și a istoriei comerțului în Africa.

De la sfârșitul anilor 1330, aurul exploatat în sudul Ghanei a început a fi comercializat spre nord, ajungând  în regiunea africană Sahel și apoi dincolo de deșertul Sahara. În timp,  populația Akan a început să producă contragreutăți care corespundeau cu greutățile și măsurătorile partenerilor de comerț. Spre exemplu, contragreutățile Akan aveau la baza uncia islamică și saheliană. Această producție variată de contragreutăți pentru aur era comparată în permanență cu standardele comercianților parteneri, poporul Akan făcând comerț cu portughezii, după anul 1470 și cu olandezii, după 1600. Începând cu anii 1400 – 1900, contragreutățile erau folosite atât de poporul Akan, cât și de către popoarele înrudite din sudul Ghanei și din regiuni ale Coastei de Fildeș.  Varietatea tipurilor de contragreutăți este dată atât de creativitatea artistică, cât și de istoria comercializării aurului. Această diversitate a luat naștere din necesitate, contragreutățile fiind decorate cu motive organice, abstracte, geometrice și simbolistice.

Seturile complete de contragreutăți pentru aur denotau înaltul statut social al posesorului. Oamenii bogați și influenți tindeau să aibă seturi mai mari și mai frumos ornamentate decât ceilalți. Atunci când un tânăr era eligibil pentru căsătorie, tatăl acestuia îi dăruia un set de contragreutăți pentru aur, acesta reprezentând un instrument necesar pentru creșterea nivelului de trai. De fapt, o colecție de contragreutăți  este asociată cu sufletul posesorului, fiind deseori inclusă în ceremoniile religioase de purificare.

Cele trei piese oferite spre vânzare constituie o raritate absolută, fiind amplu stilizate sub forma unor reprezentări figurative cu atribute rezervate membrilor și reprezentanților curtii imperiale Ashanti.

Fiecare dintre cele trei piese prezintă detalii inedite, extrem de rar regăsite la astfel de manufacturi.

Piesele sunt însoțite de postamente individuale din lemn de nuc vechi, tratat anticarii și ceruit.

 

 

 Gravură realizată în anul 1818 și publicată în anul 1819 în lucrarea  " Mission from Cape Coast Castle to Ashantee"

a exploratorului Thomas Edward. Titlu: "The first day of Yam Custom"  (festival agricol de toamnă, tradițional triburilor Ashanti)

 

PIESA I

Piesa ilustrează o familie regală, călare pe un elefant stilizat în maniera tipică primitivismului artei africane.

Familia este compusă dintr-un bărbat, o femeie și un copil, al căror înalt statut social este subliniat de următoarele repere:

Bărbat cu sabie, pumnal ceremonial Akrafena ( atașat într-un brâu ) și scut ceremonial ( Akrafokonmu , purtând un șirag de mărgele.

Femeia, avand sâni proeminenți, ține un copil cu bratul stâng și are încheieturile mâinilor ornamentate cu brătări.

Toate cele trei personaje poartă inedite măști-coifuri ceremoniale, al căror design are un spectaculos efect dramatic.

Umbrela de protecție este un alt accent care subliniază statutul privilegiat al acestei familii.

Elefantul ( mascul - detaliu anatomic ) este redat ca fiind decorat cu un harnașament realizat prin împletire, atașat prin legare pe trunchi.

Pe spatele femeii , în plan vertical, putem remarca un element vestimentar care este atașat într-un brâu. 

 

PIESA II

Această piesă ilustrează un personaj, într-o lectică al cărei acoperiș este montat astfel încat să poată pendula în plan orizontal.

Personajul este redat în ipostază ceremonială, prezentând un disc Akrafokonmu,  cunoscut și sub numele de " Purificator de suflete " ( " Soul Washer " ), atribut al puterii Regilor Akan ( numiți Asantehene ) .

 

PIESA III

Această piesă prezintă un remarcabil detaliu simbolic, cu referire la modul în care era condus Imperiul Ashante:

Urechile elefantului sunt stilizate sub forma unor discuri Akrafokonmu. Personajul din spate ( probabil Prințul moștenitor ) conduce elefantul ( un alt simbol al regalității ), manuiand unul din discuri prin intermediul a doua cange in timp ce personajul din fata ( Regele ) manuieste cu o cange celalalt disc.

Similar reprezentării din piesa cu numarul 1, personajul din spate are brațul flexat fără a ține însă un copil, ceea ce sugerează că nu are încă un moștenitor sau ca acesta va fi desemnat confom traditiei ashanti, de catre Regină.

Acest personaj poartă la brâu un pumnal ceremonial Akrafena, simbol heraldic al statutului regal Ashanti.

Elefantul este ilustrat ca având trunchiul acoperit cu  șa  atașată cu chingi de harnașament.

 

Cele trei piese prezintă elemente ( arme, simboluri zoomorfe și coifuri ) specifice triburilor Baule, parte a grupului etnic Akan, care a dominat Imperiul Ashanti.

Prin simbolistica sa, în această formulă, cele trei piese prezintă statutul conducătorilor Ashanti, subliniind tradiția descendenței matriliniare ca mod de succesiune la tron.

 

Accesați articol documentar despre Istoria bronzurilor africane

Accesați articol documentar despre Influențele artei africane în arta modernă europeană

 

proveniență

colecție privată: Franța

țara de origine: Ghana

 

periodizare

sfârșit de secol XVIII - început de secol XIX

periodizare realizată cu repere de stil, tehnică de manufacturare, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică

 

dimensiuni

piesa 1

înălțime totală cu postament: 14.9 cm

înălțime miniatură: 9 cm

lungime miniatură: 8 cm

lățime miniatură: 3 cm

dimensiuni postament: 5.9 cm / 7.1 cm / 6.1 cm

 

piesa 2

înălțime totală cu postament: 13.4 cm

înălțime miniatură: 7.5 cm

lungime miniatură: 6.5 cm

lățime miniatură: 3 cm

dimensiuni postament: 5.9 cm / 6.8 cm / 6.7 cm

 

piesa 3

înălțime totală cu postament: 14.6 cm

înălțime miniatură: 8.7 cm

lungime miniatură: 7.5 cm

lățime miniatură: 1.8 cm 

dimensiuni postament: 5.9 cm / 6.5 cm /6.7 cm 

 

gramaj

226.7 grame/ set miniaturi

510.8 grame/ postamente

737.5 grame / set

 

gramaj individual / piesă:

piesa 1 : 81.3 grame

piesa 2 : 41.5 grame

piesa 3 : 103.9

 

 

 stare de conservare

excelentă

patină naturală originală curațată doar parțial, pentru igienizare, redarea detaliilor  și conservarea autenticității de vârstă

lectica prezintă un mic orificiu în acoperiș

corpul elefantului din piesa cu numărul III, prezintă o fisură de suprafață

cele trei piese prezintă minore deformări

 

COST TRANSPORT

 Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER: 20 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZA INSOTITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE si FACTURA FISCALA